O spun cu toată sinceritatea că nu mă atrage ideea de a scrie despre cum am scris ceva. Povestea din spatele poveştii ar trebui să rămînă, totuşi, un pic misterioasă şi nu să fie devoalată. În fine, chestie de gust şi de personalitate.

Prin vară am primit oferta de a colabora la o antologie de steampunk românesc. Iată o provocare, mi-am spus. Într-o ţară în care aproape 50% din populaţie se încălzeşte iarna cu lemne, steampunkul ar fi trebuit să bubuie în deplină vigoare. Realitatea e altminteri. Nu avem steampunk autohton şi e şi greu de avut. Ardem lemne în sobă ca să nu dîrdîim iarna şi nu ca să generăm abur care urnească pistoanele istoriei.

Termenul de predare era prin decembrie. Timp destul. După cîteva discuţii preliminare cu editorul m-am apucat de lucru. Adică am cătat referinţe despre steampunk. Abur cît cuprinde, tehnologii anacronice, fier forjat la balcoane, clădiri cu cariatide înşirate pe faţade, doamne cu crinoline şi pălării botanice, domni cu monoclu şi ţilindru, baloane sau aeronave doar cu un pic mai grele decît aerul şi toate musai puse în secolul XX (XXI pentru cei mai nervoşi). Machina Diferentiala şi Brasil sînt opere steampunk.

Mi-a trecut. Steampunkul e pentru britanici şi americani plus francezi şi germani. Nu prea se pot regăsi în steampunk pseudoculturile consumatoare de istorie şi nu generatoare de istorie. Grefa culturală s-ar putea să nu ţină, să pară forţată, să fie respinsă de anticorpii subtili ai aculturalităţii mioritice. Deşi, ca o ironie, faptul că noi acum nu recurgem la locomotive cu abur la început de secol XXI se datorează mai degrabă întîmplării decît progresului programatic.

Totuşi, o Românie aburită şi cît se poate de reală nu ar fi surprins pe nimeni din afară (nici măcar pe noi înşine nu ne-ar fi surprins dacă rămîneam la forţa aburului), deci substratul pentru steampunk ar fi fost ideal. E drept, ne-ar fi lipsit tehnologia aceea anacronică şi/sau decadentă, dar atîta vreme cît, din punct de vedere mental, sîntem încă în epoca Vaporului lui Asan (sau Assan), lipsa epocii victoriene din spaţiul nostru istoric ar putea fi suplinită chiar prin paradigma de dezvoltare carpato-danubiano-pontică: întîmplarea.

Prin urmare, efortul de a scrie steampunk românesc era din start sortit eşecului, cel puţin la nivel conceptual. Pe cît de ridicol şi de neverosimil sună o poveste în care ajungem la Spaţioportul din Călăraşi (să mă ierte călărăşenii, dar îi asigur că nu ar avea ce face cu un spaţioport lîngă urbea lor, ei deja au un combinat în care s-ar putea realiza astăzi cele mai uluitoare filme postapocaliptice) la fel de charagios ar fi să maimuţărim temelia steampunkului bagînd cărbuni în vatra de lut românească (prea puţin diferită de vetrele neolitice descoperite te miri pe unde) în nădejdea că de acolo va ieşi duhul termodinamic atoaterezolvator.

Şi aşa a trecut timpul…

Dacă aş spune că mi-am spart creierii încercînd variante, scriind în cap pagini întregi, frămîntîndu-mă nopţi în şir în încercarea de a găsi scheme de altoire a steamului pe punkul românesc ar însemna să exagerez. Mi-am spus din start: dacă vrei aşa ceva trebuie musai să porneşti de la revoluţia lui Tudor Vladimirescu. Tudor Vladimirescu plus reţele de comunicare prin porumbei voiajori. Plus autoizolare. Emblema naţională ar fi fost Foişorul din Goleşti, locul în care Tudor Vladimirescu NU este prins de otomani. Ţara Românească devine independentă şi se autoizolează. Şi gata premisele. Restul vine de la sine.

De ce vă spun toate acestea în ciuda somaţiei de a nu dezvălui nimic din poveste? Păi e simplu. Pentru că povestea a ieşit cu totul altfel. Dar tocmai ăsta-i farmecul, nu-i aşa? Îţi faci un plan la care renunţi în momentul în care porneşti la lucru. Trebăluieşti prin atelier, învîrţi de chei, te lupţi cu strungul, găureşti table, pui şuruburi şi rotiţe, curele de transmisie şi supape în speranţa că vei obţine un tractor. Cînd, ce să vezi, tocmai ai inventat submarinul aerian.

Cum spuneam, restul vine de la sine. Restul e detaliu. În date seci: textul a fost scris între 1 decembrie şi 14 decembrie. A avut iniţial un alt titlu. Mi s-a cerut sa-l schimb pe motiv că spune prea mult. L-am schimbat, deşi motivaţia mi s-a părut inconsistentă (oricum, văd că nu-s singurul căruia i s-a cerut aşa ceva, ceea ce mă pune cumva pe gînduri). Nu mi s-au cerut alte variante de text. Ce va urma? Pobabil vor urma antologii ironpunk, bronzepunk şi stonepunk.

Marian Truță